When I am sad – Aglaia Mortcheva

Standard

Pe Aglaia Mortcheva am descoperit-o astazi si m-a cucerit imediat. Grafica este minunata, sa ii asculti vocea este un deliciu, iar lucrarile ei sunt scurte, dar captivante.  Simplitatea textului si conceptelor creative, naturaletea lor si jocurile de cuvinte atrag simpatia oricarui pasionat de animatii.

Aglaia este o animatoare si ilustratoare de origine bulgara si a lucrat cu echipa celor de la South Park.  Recomand sa accesati site-ul si blogul pe care le detine Mortcheva. Arta ei este un mix interesant de ludic si gloomy. Liniile sunt nostime, culorile sunt combinate astfel incat rezultatul, oricum l-ai privi, e undeva intre excentric si plin de haz. Arta este ce vrei tu sa fie, iar Aglaia Mortcheva se joaca cu ea intr-un mod minunat. Sper ca in curand sa apara mai multe animatii semnate de ea.

I go out and everything seems beautiful. I walk around, I sit around, I lie around.

„What are you doing”?

„Nothing. Just being happy. The end.”

Cu dedicatie pentru un om care ma face sa zambesc cumplit de frumos.

Anunțuri

The Raveonettes – Heart of Stone

Video

The Raveonettes este o trupa indie rock daneza, caracterizata de asocierea  acordurilor simple ale muzicii rock din ani ’50 si ’60 cu instrumental electric si versuri deseori sumbre (referitoare la infractiuni, droguri, crime, sinucideri, tradari, dragoste neimpartasita, senzualitate), fiind inspirati de The Velvet Underground.

Heart of Stone este o piesa pe cel de-al patrulea album, In and Out of Control, lansat in octombrie 2009.

Videoclipul este realizat in estetica steampunksubgen SF si, in general, al fictiunii speculative, o alegere potrivita pentru stilul celor de la Raveonettes, pentru ca in general, atmosfera genului este apasatoare, antiutopica, cinica. Ca stil, steampunk trimite la perioade istorice recognoscibile, uneori la o versiune istorica alternativa perioadei respective,  unde Revolutia Industriala a inceput, dar electricitatea nu este folosita pe scara larga. Epocile cel mai des reprezentate sunt cea Victoriana si cea Edwardiana. Elementele tipice raman vehicule cu abur, felinare cu gaz, posta pneumatica, iar personajele specifice sunt profesori dementi, ingineri, criminali maniaci, calatori, detectivi, agenti secreti, etc.

Succint, dintr-un articol de pe wikipedia: „In evolutia sa, Steampunk a oscilat intre o viziune dystopiana cu accente de teme noir sau de pulp fiction si o viziune ce apela la sensibilitatea lumii stiintifice a inventiilor din perioada Victoriana.” Subgenul a fost puternic influentat de lucrarile lui Jules Vernes, H.G.Wells, Mark Twain, Mary Shelley si a devenit foarte apreciat, astfel ca pasionatii genului incearca  sa faca din steampunk o subcultura si un adevarat stil de viata prin moda, decoratiuni interioare, accesorii, muzica, grafica, diverse obiecte (ceasuri, busole, ochelari).

Referitor la povestea din videoclip, producatorul si regizorul Chris Do ne explica: „The song’s lyrics inspired the story – a man who’s buried his emotions as a reaction to having been rejected by his lover. By denying his own feelings, he shuts down the pain he feels but sets off a chain reaction of inner turmoil.”

Do a creat doua imagini diferite pentru a diferentia cele doua lumi conflictuale, una fizica, sumbra, pe care personajul principal o traverseaza printre masinarii fictionale inspirate de Jules Verne si ornamente de fier forjat, si o lume interioara, eterica, care, datorita sentimentelor de disperare si tristete, se dezintegreaza. Metafora lumii intrinseci se inspira din fabricile epocii sovietice: trupul este vazut ca o constructie uriasa, pe multe nivele, plina de conducte, tevi, gabarite si unelte; cum sentimentele personajului clocotesc, iar reziduurile nu pot fi evacuate, sistemul incepe sa prezinte defectiuni. In ciuda eforturilor personalului de a face reparatii, sistemul se prabuseste – in alt cadru, inima tanarului se umple cu otrava.

Se pare ca lucrarea a fost terminata intr-o luna de studioul Blind, ceea ce e impresionant pentru volumul de munca solicitat de o astfel de animatie. Mai multe in articolul-sursa.

Fun Fact:  Piesele Last Dance si  Suicide, tot de pe albumul In and Out of Control, au aparut in sezonul 3 al serialului Gossip Girls.

Soko – I’ll kill her

Video

M-am gandit sa introduc o categorie noua pe blog, si anume Animated Music Videos. Incep cu un clip fan-made, de Joerg Barton, ca lucrare de diploma la Universitatea de Stiinte Aplicate Meinz. Barton are site-ul in constructie pentru moment, asadar nu am gasit prea multe informatii despre munca lui. E Motion-Designer, are profil pe vimeo.com, dar din pacate, I’ll kill her e singura creatie pe care a urcat-o.

Despre clip am citit ca ar fi fost realizat cu Cinema 4D, Xfrog si Adobe After Effects, softuri pentru modelare 3D, animatie si efecte vizuale cinematice. Xfrog (acronim pentru X-windows based Finite Recursive Object Generator) e foarte interesant, fiindca se specializeaza in design de plante si structuri organice realiste, elementele care fluidizeaza intreaga creatie; la final se obtine un efect „stencil-floral” tare potrivit piesei alese.

Soko  este o cantareata si actrita franceza si piesa I’ll kill her a avut succes in Danemarca, Olanda, Belgia si Australia. Se pare insa ca artista nu mai canta melodia la concerte. Cand a fost intrebata de ce, raspunsul lui Soko a fost: I don’t kill people anymore.

PES

Standard

PES, sau Adam Pesapane, este regizor de film si animator de scurt-metraje si reclame. Ceea ce impresioneaza la munca lui este modalitatea in care foloseste obiecte obisnuite, fara o personalitate aparte, de uz zilnic, in productii de tip stop-cadru. Inspirat de Jan Svankmajer, un suprarealist ceh despre care voi scrie cu alta ocazie, PES dezvolta niste idei creative care il fac usor de recunoscut; filmografia o gasiti pe profilul youtube.

Intr-un interviu, Pesapane a dezvaluit ca a ajuns sa faca astfel de animatii fiindca a avut o idee despre doua fotolii antrenate intr-o partida amoroasa, iar stop-cadrul parea cea mai buna modalitate de a realiza scena („Roof Sex”). A invatat sa animeze si ideile au venit cu fiecare productie ulterioara. PES explica in alt interviu si cat de important e sunetul in creatiile sale, astfel ca poate petrece ore intregi ascultand diverse inregistrari, cautand amprenta sonora cea mai potrivita obiectelor animate – spune el, „the heart and soul of the piece”. In filme obisnuieste sa ilustreze un concept prin obiecte care nu aduc cu nimic (sau prea putin) gandul la referentul din viata reala, cum ar fi cubul Rubik pentru un catel de usturoi, in scurt-metrajul „Western Spaghetti„, ori unelte de metal pentru vietatile din lumea submarina in „Deep”, incurajand in modul acesta si conexiunile creative ale audientei.

In final, PES realizeaza niste juxtapuneri haioase, atat in scurt-metrajele independente, cat si in reclame. Executie frumoasa, umor, multa munca – „Roof Sex” are aproximativ 1 minut, insa filmarea a durat 20 de zile, iar ca sa ajunga sa filmeze „Deep”, animatorul a colectionat unelte timp de 5 ani, cautand piese care sa ii inspire lumea subacvatica. Spune el, adevarata provocare a fost sa dea uneltelor suficienta fluiditate cat sa trimita la creaturi submarine.

Unul dintre filmulete mele preferate este Game Over, pentru ca imi aminteste de vremurile cand ma jucam jocuri pe televizor, pe consola Atari 2600. Iar reclamele poate ca nu concureaza cu spectaculosul altor tehnici, dar conceptual sunt tare dragute.

Coraline

Standard

Coraline (2009) e o productie aclamata de critici si de pasionatii genului deopotriva; a fost nominalizata la Oscar si la premiile BAFTA in 2010 si a castigat alte cateva. O adaptare a nuvelei eponime, scrisa de autorul britanic Neil Gaiman si publicata in 2002, lung-metrajul se bucura de un subiect intrigant si un fir narativ bine construit, cel putin din punct de vedere al suspansului. Ce este cu adevarat remarcabil e inovatia in realizarea tehnica a filmului. Tehnica prezentata mai jos e, de fapt, folosita din ce in ce mai mult in domenii tehnologice, insa Coraline e primul lung-metraj in care e aplicata.

Fiind o animatie realizata prin stop-cadru, producatorii si artistii s-au lovit de problemele invariabile pe care le punea expresivitatea faciala a personajelor. Daca in Madame Tutli-Putli s-a folosit montajul compozit pentru a depasi impasul, in Coraline s-a folosit o tehnica numita printare 3-D. Functioneaza similar cu printarea obisnuita, in 2-D, cu tus, insa tehnica 3-D folosita pentru film a presupus ca in loc de tus si hartie, sa fie folosit un fotopolimer sensibil la UV. Imprimanta functioneaza cu obiecte (in cazul nostru fete de papusi) proiectate pe calculator in CAD si sectionate. Sectiunile sunt printate in straturi foarte subtiri de rasina, iar acest proces de stratificare creeaza efectiv obiectele in 3-D. In momentul printarii, rasina fotopolimerica este expusa la razele UV si se intareste, astfel obtinandu-se modelul.  Tehnica a fost folosita in mod special pentru a realiza o multitudine de expresii faciale, care se puteau atasa papusilor in functie de scena. Pe langa printare 3-D, au fost, de altfel, necesare diverse departamente specializate exclusiv in … par, crosetat haine minuscule (garderoba), etc. A durat 4 ani sa fie realizat filmul, prin colaborarea a 500 de oameni, dintre care 32 de animatori. Pentru acuratete tehnica in ceea ce priveste printarea 3-D, rog sa fie vizitat linkul de mai sus.

Referitor la poveste, pot sa spun ca a fost impresionanta. Umor subtil si negru pe alocuri, suspans si coloana sonora foarte expresiva. Daca ar fi fost Coraline adaptat ca film artistic, cred ca s-ar fi incadrat undeva la categoriile Drama, Mister, cine stie, in functie de interpretare, poate Thriller. O fetita care se simte neglijata de parinti, vecini stranii si totodata nostimi, iluzii sinistre si o lume paralela morbida, sucita – impreuna construiesc o poveste chiar interesanta, careia i se cuvine atentie chiar si din partea scepticilor.

Fun fact: Scena in care The Other Mother se transforma, adica circa 7 secunde, cumuleaza 160 de cadre, 78 de expresii faciale diferite si 117 fire de par. Scena a fost „trasa” numai cu camera de luat de vederi.

Fun fact2: Site-ul e foarte bine construit si merita vizitat. E interactiv (point-and-click) si prezinta diverse informatii referitoare la film.

Un post putin cam tehnic, dar sper eu, nu si plictisitor.

Madame Tutli-Putli

Standard

Madame Tutli-Putli e un scurt-metraj realizat prin stop cadru, de Chris Lavis and Maciek Szczerbowski. Povestea nu urmareste un fir narativ bine determinat, dar surprinde trairi complexe. E o opera aperta, in care ni se dezvaluie o tanara, incarcata de istorie si bagaje, care se imbarca pe trenul Canadian, transcontinental, pentru a ajunge la o destinatie misterioasa.

Doi barbati cu un aer pretentios, usor afectat, un altul complet absent din actiune, un copil preocupat de diafendisire si un libidinos. In compartimentul acesta, madame Tutli-Putli devine centrul unor intamplari bizare, iar orice miscare poate declansa suspans. De ce se opreste trenul in miezul noptii? Unde dispar pasagerii? Trenul Canadian ajunge la destinatie?

Producatorii studioului Clyde Henry Productions au creat o poveste interesanta, in decursul a 4 ani. Animatia a fost nominalizata la Oscar in 2008 pentru cel mai bun scurt-metraj si a castigat diverse alte premii, iar criticii au aclamat noua tehnica introdusa de Jason Walker, si anume montajul compozit. Cand s-a discutat conceptul scurt-metrajului, s-a pus problema expresivitatii si emotiilor umane greu de redat prin mijloace artistice pe fata unor papusi. Solutia a fost filmarea si procesarea imaginilor unor actori, care au reprodus miscari ale ochilor potrivite cu actiunea din fiecare cadru de film. Walker a separat fiecare scena de film si a analizat atent fiecare miscare a papusilor, iar apoi a filmat actori, care au „interpretat” rolurile din ochi, astfel incat sa se potriveasca perfect papusilor. In procesul acesta istovitor a fost de altfel necesara adaptarea luminilor si umbrelor intocmai ca in filmul original, pentru pastrarea autenticitatii. Dupa filmare, fiecare ochi a fost pozitionat si ajustat cadru dupa cadru, astfel incat prin potrivire de timp si lumini, sa se realizeze o imagine compozita care sa arate natural si, mai mult decat atat, sa ofere expresivitatea pe care si-o doreau atat de mult producatorii. 17 minute de film in 4 ani nu mai suna acum atat de ridicol. Pe site-ul lui Walker este o galerie care arata cat de complicat este montajul compozit.

Un alt lucru remarcabil este ca producatorii au calatorit personal cu Canadianul, timp de doua saptamani, adunand povesti care sa ii ajute in crearea scenariului, iar copia in miniatura a trenului este cat se poate de veridica, ori cel putin, vagonul-restaurant arata cat se poate de fidel. Foarte interesante sunt si clipurile „making-of”.

Persepolis

Standard

Marjane: I remember I led a peaceful, uneventful life as a little girl. I loved fries with ketchup, Bruce Lee was my hero, I wore Adidas sneakers and had two obsessions: Shaving my legs one day and being the last prophet of the galaxy.

Orice animatie recent descoperita ma entuziasmeaza fantastic. In acest post insa, voi incerca, pe cat posibil, sa cenzurez cuvintele de lauda, din teama de a pierde din credibilitate. Lansat in 2007, Persepolis e un film animat francez, în regia lui Marjane Satrapi si Vincent Paronnaud. A fost nominalizat la Oscar si la premiile BAFTA si a castigat  Premiul Juriului la Festivalul de Film de la Cannes, insa nu doar lista premiilor si nominalizarilor il face deosebit. In stil „pen-and-ink”, cele doua carti autobiografice ale lui Marjane Satrapi sunt adaptate intr-un film animat plin de umor si ironie, care invaluie unele faptele socio-istorice intr-o lumina mai usor de suportat decat ar permite, in mod firesc, o constiinta liberalista.

Pentru multi iranieni, inlaturarea sahului in Revolutia din 1979 era echivalenta cu un viitor prosper, democratic. Dar odata cu alegerea guvernului islamic conservator si instaurarea Republicii Islamice, fundamentalistii au transformat complet societatea in care Marjane crestea. Printre represalii si restrictii, copilul-Marjane ii descopera pe ABBA, Michael Jackson si Iron Maiden, ramane fidela culturii si religiei si intr-un spirit extraordinar, da voce nemultumirilor si sentimentelor de indignare. In cele din urma, familia ia decizia dura de a o trimite in Viena, pentru a-si finaliza studiile, dar in special pentru a o feri de eventuale consecinte ale purtarii sale.

In Europa anilor adolescentei sale, este urmarita de stereotipuri si cinism, castiga cu greu prieteni si traieste povesti de dragoste neobisnuite. Experientele de viata in lumea occidentala sunt prezentate cu mult haz, desi tocmai duritatea acestora o determina pe tanara Marjane sa se intoarca acasa. Se adapteaza cu greu, se indragosteste si se casatoreste, continua sa respinga ipocrizia regimului in aceeasi maniera agera si spirituala, pentru ca in final, in ciuda convingerilor si identitatii nationale asumate, sa se simta straina in Iran si sa decida sa se intoarca in Europa.

Filmul 2-D este realizat intr-un mod deosebit, urmand cateva tipare ale expresionismului german si neo-realismului italian, dupa cum a precizat insasi Marjane Satrapi. Scenele sunt realiste,  uneori tulburatoare, dramatice, alteori triste, ori extrem de comice. Un exemplu de scena absolut geniala e cea in care Marjane, dublata de Chiara Mastroianni, canta Eye of the Tiger.

Catherine Deneuve o dubleaza pe mama lui Marjane, iar Danielle Darrieux o personifica pe bunica ei, ale carei interventii critice  sustine nota puternic ironica a filmului. Filmul se gaseste si dublat in engleza, dar recomand puternic sa vizionati filmul original. Traducerea in engleza e usor de urmarit si in modul asta, nu se pierde nimic din savoarea productiei originale.

Informatii mai multe, precum recenzii, interviuri ale producatorilor, actorilor dublura-voce, galerie audio si foto, se gasesc pe site si pe IMDb.